
O echipă de medici români, condusă de doctorul Dragoş Slăvescu, a efectuat o intervenţie chirurgicală în premieră, în urma căreia unui pacient i-a fost extirpată o tumoare canceroasăcare se instalase la nivelul limbii, planşeului bucal şi mandibulei. Operaţia, făcută în premieră în România, a durat mai mult de 14 ore, şi a necesitat decopertarea până…

În condiţiile când, după Revoluţie, sistemul sanitar s-a confruntat an de an cu probleme majore în care lipsa banului şi-a pus adânc amprenta, bolnavul fiind cel care a avut cel mai mult desuferit, în condiţiile în care, regulat, presa de orice fel, prezintă numai partea negativă a sistemului medical românesc, profesionalismul unor medici care se luptă pentru…

In cadrul Clinicii de Chirurgie Orala si Maxilo-Faciala de la Spitalul Clinic Universitar de Stomatologie “Prof. Dr. Dan Theodorescu” din Bucuresti a fost efectuata o interventie chirurgicala In cadrul Clinicii de Chirurgie Orala si Maxilo-Faciala de la Spitalul Clinic Universitar de Stomatologie “Prof. Dr. Dan Theodorescu” din Bucuresti a fost efectuata o interventie chirurgicala deosebita,…

Implantologia este o specialitate chirurgicala care are rolul de a inlocui dintii lipsa sau grav deteriorati, in conditii de siguranta. De-a lungul anilor, multe persoane pierd unul sau mai multi dinti din cauza cariilor, accidentarilor, inaintarii in varsta sau bolii parodontale. A trai fara dinti poate fi jenant si incomod, lipsa dintilor afectand vorbirea, aspectul…

Specialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul chirurgical al arsurilor, electrocuţiilor, traumatismelor însoţite de distrugeri de părţi moi, ale mâinilor traumatizate (leziuni tegumentare, scheletice, tendinoase, vasculo-nervoase), al tumorilor de suprafaţă, al malformaţiilor congenitale şi al unor suferinţe estetice. Este o specialitate interdisciplinară ce se ocupă cu repararea diformităţilor, corectarea deficienţelor funcţionale şi modificarea aparenţelor….

Chirurgia orală şi maxilo-facială cuprinde tratamentul chirurgical al părţilor moi cervico-faciale, al oaselor craniului visceral, al glandelor salivare, articulaţiei temporo-mandibulare, diformităţilor şi malformaţiilor cranio-faciale, plastia reconstructivă în sfera orală şi maxilo-facială şi tratamentul chirurgical al afecţiunilor dento-parodontale. Specialitatea cuprinde 2 părţi: Chirurgia orala Se preocupă de studiul, prevenirea şi tratamentul chirurgical al afecţiunilor dento-parodontale: chirurgia…